aprilie 26, 2010
E despre substraturi
Presupun că nu puţine au fost momentele când de dragul de a face conversaţie ai apelat la mici tertipuri care să facă dintr-o replică banală o frază care să incite la dialog , care să sporească creativitatea lingvistică şi care să menţină suspansul între tine şi interlocutor. Recunosc, mie îmi place să mânuiesc substraturile în maniera-mi caracteristică şi ador să-mi folosesc neuronii când se stabileşte acel efect diadic. De fapt, îmi place să cred că am potenţialul necesar pentru a menţine o conversaţie la un anumit nivel. Foarte posibil să mă înşel şi asta pentru că atunci când e soare dispun de o ” modestie” care dă pe dinafară.
Care e ideea? Mă interesează să aflu de ce folosesc oamenii substraturile.
Cineva susţine că e imposibil să nu-ţi placă să te joci de-a cuvintele atât timp cât , de cele mai multe ori, îţi confirmă faptul că eşti un om deştept , teorie plauzibilă de altfel .E aceeaşi chestie pe care o descriam ceva mai sus . Când eşti ancorat într-o conversaţie plăcută cu un interlocutor care reprezintă un punct de atracţie, un set de replici banale ar duce la diminuarea atât a interesului cât şi a autodezvăluirii . În schimb , mesajul transmis prin intermediul unor substraturi mai degrabă spontane decât construite minuţios ar conserva oarecum schimbul de replici , păstrând conversaţia trează şi îndepărtând potenţialul plictis. Pare simplu , dar astfel de cazuri sunt destul de rare şi asta pentru că e nevoie de o stare specifică , stare capabilă să stabilească acel efect diadic de care am tot vorbit. Cu alte cuvinte , e nevoie de reciprocitate , o stare mai greu de atins mai ales acum când gravităm în jurul lucrurilor care se întâmplă tam-nesam , adică pe cât se poate de repede şi fugitiv. Nu e vreme de tăgadă , lucrurile să se întâmple că doar aşa mai adăugăm ceva la palmares.
Mai am o aşa-zisă teorie asupra substraturilor . Dacă în cele menţionate anterior folosirea cuvitelor cu dus şi-ntors ar constitui un avantaj atât pentru emiţător cât şi pentru receptor, feedback-ul ambelor părţi fiind pozitiv , în unele cazuri e nevoie ca lucrurile să fie spuse verde-n faţă , fără prea multe ocolişuri. De cele mai multe ori suntem tentaţi să apelăm la menajamente atunci când vine vorba despre lucruri stringente care i-ar putea răni pe cei din jurul nostru. Preferăm fie să facem pact cu tăcerea pe o perioadă nedeterminată, fie să explicăm o stare de lucruri prin intermediul câtorva substraturi prin care celălalt să deducă ce şi cum. Chestia asta ar putea să dureze destul de mult , lucru care ar afecta atât persoana vizată cât şi sănătatea mentală a emiţătorului în sensul că ar avea mustrări de conştiinţă. Drept exemplu aş putea folosi celebrele fraze pe care le utilizează unul dintre parteneri când îşi doreşte o despărţire. Conştient fiind că cealaltă parte implicata în relaţie va suferi, apelează la substraturi gen , “ştii, cred că am nevoie de o pauză” sau “aş mai vrea să copilăresc” sau “era mai bine dacă ne întâlneam mai târziu” şi sunt muuuulteee ca acestea.
Sunt sigură că există destule teorii în ceea ce priveşte substraturile şi dacă, întâmplător, deţii vreo una , share it with me . Cercetez cu interes subiectul.
